Health

Conservele EVA de ton și pateul, „salvarea” din dulapul tău

Nu prea ai timp, dar vrei să mănânci sănătos. Aparent, cele două noțiuni nu sunt compatibile. Și dacă îți spunem că ai opțiuni sănătoase chiar și atunci când bucătăria este doar așa… o încăpere în care ajungi doar ca să-ți iei din frigider un iaurt sau un fruct? Da, fix așa! EVA te va învăța! Cum care EVA?! Conservele de ton EVA: Ton întreg în ulei vegetal, Ton întreg în ulei de măsline, Ton întreg în suc propriu, Ton mărunțit în ulei vegetal și  EVA Pateu de ton.

Singurul lucru care trebuie să-l faci pentru a te asigura că atunci când îți este foame găsești în casă, imediat, ceva sățios, gustos, sănătos și prietenos cu silueta ta, este să îți faci o mică rezervă de conserve EVA de ton, inclusiv pateu. În funcție de cât de ocupată ești și de cât timp ai la dispoziție, fie mănânci conserva ca atare, stropită din belșug cu suc de lămâie, alături de o chiflă, o ciabatta sau câteva felii de pâine integrală, sau prepari ceva foarte simplu, care nu durează mult.

Cu tonul bucăți, fie că este în ulei vegetal, în ulei de măsline sau în suc propriu, poți face imediat o salată la care mai ai nevoie de, bineînțeles, câteva frunze de salată verde, câteva fire de ceapă verde și eventual porumb dulce conservat. Mai simplu de atât niciodată nu a existat! Te bagi la ceva puțin mai complicat? Faci un piure de cartofi cu unt, amesteci în el o conservă de ton scursă bine și un ou bătut, dai la cuptor (chiar și la cel cu microunde) câteva minute și gata, asta e tot! Poți mânca ton inclusiv cu o garnitură de orez (prefiert, ca să te miști mai repede) sau cu paste. Cu EVA Pateu de ton lucrurile sunt și mai simple. Pentru că doar prăjești niște felii de pâine și întinzi pateul să lenevească pe ele, după care servești cu măsline negre, verzi sau kalamata, cu inele de ceapă, cu fâșii de ardei gras, cu roșii cherry, cu mozzarella, ou fiert sau chiar cu partea albă de la praz, cu ridichi sau castraveți proaspeți sau eventual murați.

Duci ceva cu un grad mai înalt de complexitate? Ei, nu ceva de restaurant cu stele Michelin, că știm că asta nu se poate! Ceva așa… mai realizabil chiar și de către cineva care-i novice și n-are timp să practice gătitul sofisticat: chifteluțe din ton mărunțit. Ai mai mâncat?

Ai nevoie de o cutie de ton mărunțit, ceapă verde sau ceapă uscată, câțiva căței de usturoi, mărar și pătrunjel verde, ou și pesmet.

Scurgi uleiul/sucul propriu din conservă, pui tonul mărunțit într-un bol, adaugi ceapa tocată fin, usturoiul zdrobit bine, mărarul și pătrunjelul tocat mărunt și oul bătut. Asezonează cu sare și piper după gust. Dacă vezi că această compoziție obținută este prea moale ca să fie formate chifteluțele, adaugă pesmet până obții consistența dorită. Pune chifteluțele în tavă, pe hârtie de copt, și dă la cuptor până capătă o frumoasă culoare aurie. Poți să le și prăjești în baie de ulei dacă vrei, însă coapte la cuptor sunt mai sănătoase și mai slab calorice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *