Health

6 metode de îngrijire şi tonifiere a sânilor

Bună dragile mele,

Și astăzi am hotărât să abordez un subiect despre care multe femei se feresc să îl discute, dar totodată își doresc rezultate. Este vorba despre cum ne îngrijim sânii și cum păstrăm fermitatea acestora. Vreau să vă povestesc despre 6 metode de îngrijire, mărire și de tonifiere a sânilor. După cum știm sânii și decolteul sunt “argumente” importante cu care impresionăm sexul opus. Mici, mari, rotunzi sau ceva mai plini, sânii vor fi intotdeauna în centrul atenției. De cele mai multe ori am observat că se evita discuțiile despre ei, de parca ar fi ceva rușinos sau neplăcut. Atitudine total greșită! Bustul reprezintă zona feminină pe care o vrei mereu plină de sex appeal, dar lucrul acesta nu depinde numai de moștenirea genetică, ci și de atenția pe care i-o acorzi. Și nu, nu mă refer numai la aspectul exterior, ci și la cel interior.

Cel mai cunoscut mod de mărire a sânilor este operaţia estetică, care are şi multe dezavantaje (un cost ridicat, riscuri de infecţie, dureri aferente oricărei operaţii. Creşterea sânilor prin metode naturale implică şi o dietă bogată în proteine. Astfel, femeile care doresc o creştere a dimensiunii sânilor în mod natural. Trebuie să includă în alimentaţie alimente bogate în proteine, cum ar fi: lapte, ouă, unt de arahide, peşte, pui şi nuci, etc.

1.Automasajul

Elasticitatea pielii este esențială pentru ca sânii tăi să arate așa cum îți dorești. Dacă pielea își pierde din elasticitate, fermitatea sânilor are de suferit. Masajul este unul dintre cele mai simple gesturi pe care le poți face pentru a-ti păstra sânii fermi. Prin intermediul masajul, circulația sanguină de la nivelul pielii este stimulată, contribuind la o mai bună oxigenare și la eliminarea toxinelor. Folosește o cremă special concepută sau chiar ulei de măsline pentru menținerea elasticității pielii. După fiecare duș sau baie, pielea trebuie masată blând. Demachierea si loționarea nu se opresc la linia bărbiei, ci trebuie continuate și în jos, pe gât și decolteu.

2.Dușurile alternante

În timpul dușului, alternează apa caldă cu apa rece pentru a stimula refacerea colagenului din piele, dar și pentru a accelera circulația. Aceasta este o metoda ideală și pentru picioare și fese, contribuind la eliminarea celulitei. Evită băile fierbinți deoarece nu fac altceva decât să usuce excesiv pielea.

3.Exercițiile potrivite

Sânii nu prezintă țesut muscular, dar sunt fixați pe mușchii pectorali. Exercițiile fizice sunt necesare pentru a păstra fermitatea sânilor și dezvoltarea adecvată a mușchilor pectorali. Mare atenție, exercițiile care presupun ridicarea unor greutăți prea mari sau exersarea îndelungată pot avea un efect negativ prin scăderea țesutului adipos și, prin urmare, prin scăderea dimensiunii sânilor.

4.Suplimentele alimentare

Suplimentele alimentare pe bază de fenicul, schinduf, sparaghel, mărar, chimen, etc sunt cunoscute pentru efectele lor benefice în ceea ce priveşte creşterea sânilor. Cei de la Ayurmed vin în întâmpinarea noastră cu o soluție care conține aceste ingrediente și care vă vor ajuta în acest proces.

FEMININE TOUCH este un supliment alimentar 100% natural, realizat din plante ayurvedice care, prin aportul de fitoestrogeni, contribuie la creşterea sânilor şi păstrarea elasticităţii lor, reglează funcţia glandei mamare şi stimulează lactaţia, având efect tonic asupra aparatului genital feminin în ansamblu. Are proprietăţi regenerante, afrodisiace, îmbunătăţeşte starea psihică a femeii, ajută la eliminarea apei excesive din organism şi îmbunătăţeşte digestia.

Pueraria tuberosa este cunoscută ca un afrodisiac natural puternic, un remediu util într-o serie de probleme sexuale şi pentru creşterea ţesutului mamar, îmbunătăţind astfel forma şi mărimea sânilor. Asparagus Racemosus este o plantă ayurvedică ce ajută la creşterea fluxului sanguin la nivelul sânilor şi ajută la creşterea naturală a lor. De asemenea, s-a constatat că are efecte benefice în fertilitate, în stimularea lactaţiei, în reglarea menstruaţiei şi echilibrarea hormonală. Trigonella foenum graecum (Schinduf) este o plantă ayurvedică folosită de secole în ameliorarea unei game largi de afecţiuni cum ar fi dureri de gât, indigestie şi creşterea secreţiei de lapte la mamele care alăptează.

Modul de utilizare si doza recomandata:
Adulti: căte 1-2 tablete, de 3 ori pe zi. Se administreaza înainte de mesele principale. Pentru uzul exclusiv al femeilor adulte. FEMININE TOUCH se administrează câte 1-2 tablete de 3 ori pe zi, după mesele principale. Nu se recomandă administrarea cu 3-4 zile înaintea menstruaţiei şi în timpul ei. De asemenea, în caz de hipertensiune arterială, edeme, osteoporoză, sarcină, chisturi ovariene sau noduli la sâni!

5.Fără diete drastice

Sânii sunt alcătuiți în mare parte din țesut adipos. Din această cauză, dimensiunea lor poate scădea pe măsură ce slăbim, iar pielea își pierde elasticitatea făcând sânii să pară „lăsați”. Prin urmare, dacă vrei să păstrezi frumusețea sânilor, evită dietele restrictive care promovează o scădere rapidă în greutate. Pe lângă pierderea fermității, slăbirea și apoi îngrășarea bruscă determină apariția vergeturilor la nivelul sânilor și nu numai.

6. Un control de rutină și poți sta liniștită!

Nu trebuie sa eviți sau să te sperii de controlul periodic al sânilor prin palpare. Asta înseamnă ca în fiecare lună, imediat după zilele de ciclu, timp de maxim 10 minute, te ocupi de ei. În scurt timp va deveni rutină. Cel mai bine este ca manevrele de palpare să le înveți chiar de la medic. Așa n-o să te sperii în mod nejustificat dacă ți se pare că cine știe ce grozăvenie ai simțit. Poate fi doar porțiune de glandă puțin mai umflată în zilele dinainte de ciclu, fără ca asta să aibă vreo semnificație negativă. Dar orice jenă persistentă, durere sau formațiune care “atenționează” degetele tale la palpare trebuie semnalată medicului.

 

 

29 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *