Skincare

Care sunt ingredientele cancerigene din cosmetice și cum le poți evita

Bună dragile mele, 

De câțiva ani am devenit mult mai preocupată de produsele cosmetice cu care intră în contact pielea mea. În urma unor probleme cu care s-a confruntat fața mea și descoperirile ulterioare pe care le-am făcut m-au făcut să citesc de 2 ori ingredientele produselor ce urmează să le achiziționez. Nu spun că am reușit să renunț definitiv la ele, dar încerc să le ocolesc pe cât posibil. Aș vrea în primul rând să lămuresc câteva noțiuni la care Legea nr 178/2000 privind produsele cosmetice face referire și pe care le voi folosi pe parcursul articolului.

  • produs cosmetic – orice substanță sau preparat care urmează să fie pus în contact cu diverse părți externe ale corpului uman, precum piele, păr, unghii, buze, organe genitale externe sau cu dinții și mucoasa bucală, cu scopul exclusiv sau principal de a le curăța, a le parfuma, a le modifica aspectul și/sau a le corecta mirosurile corporale și/sau a le proteja ori a le menține în bună stare;
  • ingredient cosmetic – orice substanță sau preparat de origine sintetică ori naturală folosit în compoziția unui produs cosmetic, cu excepția impurităților din materiile prime folosite, materialelor tehnice auxiliare folosite în prepararea produsului final, dar care nu sunt prezente în acesta, și a materialelor folosite în cantități strict necesare ca solvenți sau purtători de parfum ori compoziții aromatice.

Industria produselor cosmetice este un domeniu tabu în care deseori se promit multe. Nu se vor dezvălui, însă şi efectele mai puţin plăcute ale anumitor compuşi care sunt folosiţi în compoziţia acestor produse. De fapt, există date ştiinţifice recente care arată că anumite ingrediente pot fi extrem de dăunătoare sănătăţii. De aceea am încercat să fac o mică listă 
 “neagră” a ingredientelor din produsele cosmetice. Vă sfătuiesc să încercaţi, pe cât posibil, să le evitaţi, pentru că sănătatea nu se vede doar la interior ci şi la exterior.

Derivatele din petrol nu permit pielii să respire

Cremele de faţă, loţiunile de corp pe bază de ulei, rimelul, ceara de păr sunt cele mai frecvente produse folosite. În compoziţia lor veţi avea surpriza să găsiţi aceşti compuşi. Trebuie să ştiţi că aceştia nu oferă hidratarea mult visată. Mai degrabă creează un strat de grăsime la suprafaţa pielii care, ce-i drept, nu permite pătrunderea masivă a microbilor în cazul unor răni. Totuşi, pielea are nevoie să respire, iar aceste produse nu fac decât să sufoce pielea, dereglându-i metabolismul. 
Cum îl găseşti trecut pe lista cu ingrediente: mineral oil, paraffin, petrolatum, vaselina.

Plumbul poate duce la infertilitate

În 2007 s-au realizat studii ce au scos la iveală că din 20 de rujuri testate toate aveau în compoziţie niveluri crescute de plumb peste limita admisă de către autorităţi. Se pare că, cu cât un ruj rezistă mai mult pe buze, cu atât acesta va avea în compoziţie cantităţi mai mari de plumb. Odată ajuns în organism, plumbul poate afecta dezvoltarea sistemului nervos, perturbă circulaţia sangvină şi poate cauza probleme articulare. De asemenea, cantităţi foarte mici de plumb pot duce la o problemă cu care se confruntă multe cupluri: infertilitatea.

Parfumul preferat vă poate…îngrăşa

Parfumul face parte din viaţa noastră și îl găsim în toate formele, de la parfumul cu care ne dăm în fiecare zi, detergent, spray-uri de cameră, loţiuni şi creme de faţă, lumânărele parfumate etc. Însă, ştie cineva care este ingredientul secret folosit uneori in spatele acestor parfumuri, în afară de marii producători? Cu siguranţă, nu ştiaţi că hormonii stau la baza multor produse parfumate, hormoni al căror nivel este serios afectat şi se poate răsfrânge asupra sănătăţii noastre.

Parabenii pot afecta activitatea hormonală

Sunt cele mai controversate ingrediente. S-a arătat, în urma unor studii, că poate favoriza creşterea tumorilor apărute la nivelul sânilor. 
Un semn de întrebare trebuie să îl aibă și bărbaţii. Ambele sexe obişnuiesc să folosească zilnic antiperspirante pe bază de parabeni. Îi găsesim trecuţi pe lista cu ingrediente: methylparaben, ethylparaben, propylparaben, butylparaben, benzylparaben.

Formaldehida –  periculoasă pentru astmatici

Formaldehida este un compus chimic folosit frecvent ca dezinfectant şi conservant. Acest compus se regăseşte în compoziţia multor produse cosmetice, precum oje, rimeluri, creme, săpunuri sau deodorante. Inhalarea acestui compus pe termen lung poate irita ţesuturile, favorizează apariţia durerilor de cap şi a insomniei. În cazuri grave poate provoca crize de astm.

Triclosanul poate afecta tiroida

Acest agent antimicrobian se regăseşte în multe săpunuri, deodorante şi unguente destinate tratamentului acneei. Poate avea efecte adverse foarte serioase, pastă de dinţi şi apă de gură, creme auto-bronzante, farduri. În timp se pot dezvolta tulpini rezistente la bacterii şi la slăbirea sistemului imunitar. De asemenea, expunerea îndelungată poate afecta tiroida, cauzând acumularea kilogramelor.

Un brand drag mie care luptă în ai face pe oameni conștienți este Gamarde. Misiunea lor este de a va furniza cele mai eficiente și sigure tratamente cosmetice și produse de îngrijire pentru întreaga familie. Sunt certificate organic și 100% naturale.  Fiecare etapă a producției, de la culegerea plantelor, până la produsul finit, este controlata amănunțit, pentru a oferi garanția unor formule eficiente și sigure pentru piele. Astfel, pentru fiecare formula Gamarde, este nevoie de aprox 2-3 ani.

error0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *