Skincare

Gerocossen Phyto Stem

Bună dragile mele,

Astăzi vreau să vă vorbesc despre unul dintre brandurile mele preferate românești pe care le cunosc încă din copilărie când mama mea le folosea. Trebuie să vă mai spun că sunt o susținătoare a acestora și de fiecare dată când găsesc un produs bun nu ezit să îl promovez. Brandul Gerocossen își are originea de mai bine de 27 de ani și au avut ca scop încă de la început să încurajeze femeile să își descopere frumusețea naturală. A luat naștere din pasiunea pentru frumos a trei oameni dedicați și au continuat să investească în dezvoltare și cercetare. Au o gama foarte variată de produse: produse de îngrijire a tenului, produse de îngrijire a corpului, produse de îngrijire a părului, vopsea pentru păr, dar și protecție solară. De data aceasta am ales să testez gama Phyto Stem Skin Expert, o gamă nouă pentru mine (spre rușinea mea), ce conține: o cremă antirid de zi, o cremă antirid de noapte și un ser intensiv lifting și fermitate.

Cosmeticele naturale Gerocossen din gama Phyto Stem Skin Expert au drept ingrediente active de bază celulele stem din struguri și polizaharidele marine. Acestea au rolul de a încetini procesul de îmbătrânire și revitalizează celulele pielii, oferind tenului protecție față de radiațiile UV. Gama completă asigură îngrijire și protecție pentru toate tipurile de ten și conține creme hidratante si antirid, produse pentru demachiere și curățare, precum și un ser cu efect de lifting, dedicat tenului matur. Celulele stem ce provin din plante sunt obținute în general de la fructe și plante ce își păstrează prospețimea timp îndelungat, sau care au abilitatea de a regenera singure, precum anumite soiuri de măr și strugurii. Celulelor stem extrase din aceste fructe sunt adăugate în produsele cosmetice pentru a neutraliza radicalii liberi și pentru a combate semnele de îmbătrânire și efectele nocive ale expunerii la soare. În concluzie sunt un ingredient minune inclus în produsele cosmetice.

Crema antirid de zi Phyto Stem

Crema antirid de zi este promite să mențină un aspect tânăr al pielii și să diminueze ridurile. Substanțele active ce stau la bază sunt celulele stem din struguri și proteine din soia. Fiind îmbogățită cu ulei de argan organic și filtre solare (SPF 15) , crema antirid hrănește, netezește și protejează tenul de agresiunea radiațiilor UV și are efect de lifting. Are o textură ușoară, lejeră  ce intră foarte repede în piele, fără să lase o peliculă grasă.

Crema antirid de noapte Phyto Stem

Crema antirid de noapte are o formula hrănitoare, ce stimulează procesul natural de regenerare al pielii pe timpul nopții și reduce semnele îmbătrânirii (riduri, pierderea fermității și elasticiății pielii). Substanțele active ce stau la bază sunt celulele stem din struguri stimulează regenerarea celulară și revitalizează pielea, polizaharidele marinere stabilesc echilibrul pielii, contribuind la sinteza colagenului, iar uleiul de argan organic hrănește și protejează tenul. pielea își recapătă fermitatea, elasticitatea, iar ridurile sunt reduse. De asemenea are o textură ușoară și intră foarte repede în piele, fără a lăsa o peliculă grasă, iar dimineața pielea este luminoasă și mult mai netedă.

Ser intensiv lifting și fermitate

Serul intensiv Phyto Stem Skin Expert are o dublă acțiune: lifting imediat și efect antirid de durată. Conține un complex de ingredienți activi ce acționează sinergic pentru a elimina ridurile: celulele stem din struguri ajuta la regenerarea structurii tenului, proteinele din soia netezesc suprafața pielii, iar polizaharidele marine stimulează metabolismul celular. După aplicare, tenul rămâne neted, luminos și revitalizat. Are o textură lejeră ca de gel, intră foarte repede în piele și nu lasă luciu gras pe piele. Este destinat tuturor tipurilor de piele.

Ca o concluzie produsele Gerocossen și după o lună de la folosire pot spune ca m-au impresionat foarte mult. Raportul calitate/preț este de departe unul excepțional. Un mare plus, pe lângă calitate, îl merită ambalajul. Vine într-o cutie elegantă, neagră, iar borcănelul este din sticlă. Este destinată tuturor tipurilor de ten, nu conține parabeni și parafină. În viitor vreau să achiziționez și apa micelară și demachiantul din aceeași gamă.

Aș vrea să știu voi ce produse Gerocossen ați încercat și ce v-a plăcut cel mai mult?

 

0

17 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.